Mario Fabian Busuioc, din municipiul Medgidia, a obţinut titlul de cel mai frumos băiat din lume la concursul LITTLE MISS & LITTLE MISTER UNITED WORLD, Grecia 2017. După ce a obţinut titlul de „Little Mister World România 2017”, Mario a participat la competiţia internaţională, care anul acesta s-a desfăşurat în Grecia.
Mario Fabian Busuioc a câştigat următoarele premii: premiul I la categoria lui de vârstă 10-12 ani, premiul de cel mai bun talent din lume la categoria băieţi, Marele premiu GRAND PRIX – cel mai frumos copil din lume (la toate categoriile de vârstă). Reprezentanta Ucrainei a obţinut titlul de cea mai frumoasă fată din lume, la aceeaşi competiţie.
Mario Fabian Busuioc are 10 ani şi este elev în clasa a IV-a, la Şcoala „Lucian Grigorescu” din Medgidia. Îşi împarte timpul între şcoală, pasiunea pentru dansul sportiv, pe care îl practică de la vârsta de trei ani, având rezultate deosebite, şi frăţiorul lui de doi ani şi jumătate. În luna februarie, cu puţin timp înainte de startul competiţiei Little Miss&Mister România, a văzut o postare pe Internet pentru înscrieri. A vrut să-şi încerce norocul.
„Nu mai participase niciodată la un astfel de concurs, a fost pentru prima dată, el a văzut anunţul şi a insistat să ia parte. A obţinut premiul cel mare, de cel mai frumos băieţel din România”, a mărturisit mama băiatului, Mirela Busuioc.
Băiatul îşi doreşte să urmeze o carieră în lumea artistică, să combine dansul sportiv cu modelingul.